Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a îndemnat vineri, la Alexandria, pe candidații social-democrați din Teleorman la alegerile locale, să semneze un "contract social" cu cetățenii, să respecte toate criteriile din codul de integritate și să nu facă promisiuni electorale ce nu pot fi realizate.

Liviu Dragnea le-a mai spus candidaților PSD din Teleorman să nu uite principiile partidului și să prezinte programul lor de dezvoltare a localităților pentru următorii ani.

"Nu candidați nici pentru voi, nici pentru partid. Candidați pentru oamenii pe care vreți să-i reprezentați. (...) Ceea ce vă caracterizează și pe voi și pe mine și marea masă a PSD-ului este dragostea de oameni. Ne interesează ce se întâmplă cu oamenii. (...)Vreau, de asemenea, să nu uitați că trebuie să semnați în mod public contractul social cu cetățenii din comunitatea pe care îi reprezentați. Contract care conține două componente importante: angajamentul de integritate și anume să respectați toate criteriile din codul de integritate precum și programul de dezvoltare al localității respective", a declarat Dragnea.

Liderul PSD a adăugat că programele candidaților trebuie să conțină lucruri ce pot fi realizate.

"Vă reamintesc al doilea principiu important pe care l-am avut tot timpul în vedere noi toți: să nu mințim și să nu puneți în programele dumneavoastră lucruri care nu sunteți siguri că se pot realiza. Asta ne-a ajutat și v-a ajutat mereu ca în fiecare campanie să mergem cu fruntea sus, să nu ne arate lumea cu degetul, că am fost mincinoși, că am promis marea cu sarea și că nu am făcut nimic", a afirmat social-democratul.

Dragnea a mai menționat că pe listele de candidați trebuie să fie un echilibru între generații.

"Avem generațiile de vârsta mea sau mai în vârstă ca mine, cu multă experiență și cu foarte multă expertiză. Mai sunt și generațiile care vin după noi. Trebuie să fie tot timpul un echilibru între aceste generații. (...)Vreau ca lista de consilieri județeni să fie o listă echilibrată, o listă care să conțină oameni care au ceva de spus atât în consiliul județean cât și în comunitățile pe care le reprezintă", a subliniat Dragnea.

Candidații PSD pentru funcțiile de primari în municipiile și orașele din județul Teleorman sunt: Victor Drăgușin (municipiul Alexandria), Dănuț Cuclea (municipiul Turnu Măgurele), Valerică Cârciumaru (municipiul Roșiorii de Vede), Petre Pîrvu (Zimnicea), Nicolae Bădănoiu (Videle). Candidații din Alexandria, Turnu Măgurele, Zimnicea și Videle sunt în prezent primari, iar candidatul PSD din Roșiorii de Vede este director al Spitalului de Pneumoftiziologie din localitate.

Marea înlocuire a populațiilor – impactul imigrației islamice în Europa

“Pericolul galben şi pericolul negru nu sunt incompatibile: şi unul şi celălalt reprezintă ceea ce trebuie să numim Viitorul” – Emil Cioran

De caţiva ani, numele omului politic englez Enoch Powell – în Anglia – şi al filozofului Emil Cioran – în Franţa – sunt pomenite din ce în ce mai des. Este normal să fie aşa – profeţii sunt pomeniţi cu respect, nu atunci când fac profeţiile ci mult mai târziu, atunci când ele se adeveresc.

În 1968, când guvernul laburist se pregătea să voteze legile contra discriminării rasiale, conservatorul Enoch Powell a avut curajul să rostească un discurs privind imigraţia care l-a făcut să-şi rateze cariera politică, dar să dobândească în schimb respectul poporului său. El a spus: “Trebuie să fim nebuni, literalmente nebuni de legat, pentru a permite ca în această ţară să intre în fiecare an 50.000 de persoane care vor fi la originea viitoarei creşteri a populaţiei provenite din imigraţie. Am impresia că privesc această ţară cum îşi construieşte cu frenezie propriul rug funerar.”

Dar, aşa cum Casandra n-a putut împiedica căderea Troiei, nici Enoch Powell n-a putut împiedica începutul prăbuşirii Angliei – coloana a 5-a multiculturală deschisese deja porţile şi acuza de xenofobie şi rasism pe toţi cei care încercau să le închidă. Cam în aceeaşi perioadă, Cioran – “profetul prăbuşirii civilizaţiei occidentale”, cum îl numea istoricul Neagu Djuvara – scria în “Jurnalul” său: “J.T. revenit de la Londra, îmi spunea că Anglia i-a făcut impresia unei corăbii pe care mateloţii sunt nebuni iar căpitanul beat… Îi spun prietenului meu că este exact constatarea pe care-o făcusem şi eu cu ocazia călătoriilor mele în Anglia, care îmi aminteşte de Roma din secolul al IV-lea, sau chiar al V-lea.”

Au trecut 45 de ani de atunci şi Londra, capitala a ceea ce a fost odată un imperiu, se poate “mândri” că doar 45% dintre locuitorii ei sunt albi de origine engleză, scoţiană sau velşă, restul fiind imigranţi! În Marea Britanie nu au rămas decât 800 de municipalităţi, din 8.850, unde populaţia este în proporţie de 98% albă; în 2001 erau 5.000! Mai mult de atât, studii recente au arătat că albii se retrag din zonele unde sunt dominaţi etnic şi sunt înlocuiţi treptat de reprezentanţii altor minorităţi etnice. Astfel, din Londra au plecat spre a se stabili în alte locuri, între 2001 şi 2011, 620.000 de londonezi albi, englezi de baştină.

Dacă în 2001, 9% din populaţia Marii Britanii era născută în altă ţară, în 2011 numărul imigranţilor se ridicase la 13%, 3,5 milioane stabilindu-se în ţară în ultimii 10 ani! Şi viitorul se anunţă chiar mai întunecat decât prezentul: în cel mult 50 de ani, albii de origine engleză vor fi minoritari în ţara care altădată le-a aparţinut.

În urmă cu patru decenii, Enoch Powell era preocupat de cei care apăreau în Anglia; problema, azi, nu mai sunt ei, ci aceia care vor dispărea. Şi de ei nu se mai interesează nimeni! Emil Cioran scria în 1979: “În metrou, într-o seară, am privit atent în jurul meu, eram cu toţii veniţi de aiurea. Printre noi totuşi, două sau trei figuri de aici, siluete stânjenite care aveau aerul de a-şi cere iertare că sunt acolo. Acelaşi spectacol ca la Londra.” Tot el observa: “ Migraţiile, azi, nu se mai fac prin deplasări compacte, ci prin infiltrări succesive: se strecoară, puţin câte puţin, printre “indigenii” prea lipsiţi de vlagă şi prea civilizaţi pentru a se înjosi la ideea unui “teritoriu”. După mii de ani de vigilenţă au deschis porţile.” – “L’ Ecartelement”, Edit. Gallimard, 1979.

Şi “înfiltrările succesive” s-au făcut anual. În deceniul opt, 100.000 de imigranţi sunt autorizaţi în fiecare an să se instaleze în Franţa, şi tot în fiecare an alţi 100.000 dobândesc cetăţenia franceză. În 1990, 11,82% din populaţia familiilor din Franţa era de origine străină; incluzându-i pe clandestini asta însemna 8-9 milioane de persoane. Cifrele nu erau secrete, dar nu se făcea nici prea mare caz de ele. Stânga era din ce în ce mai bucuroasă că Franţa se metisează pe zi ce trece. În 1989, ca preşedinte al Oficiului Migraţiilor Internaţionale este numit un om de încredere: Jean Claude Barreau, socialist şi consilier al lui François Mitterrand. Dar, pus faţă în faţă cu şocanta realitate, el dezvăluie numărul intrărilor clandestine pe teritoriul francez în fiecare an: o sută de mii de imigranţi. Va fi dat afară! Între regularizarea din 1981 şi cea din 1997, 1,5 milioane de imigranţi s-au instalat clandestin în Franţa!

Valéry Giscard d’Estaing, fostul preşedinte francez, găsea, ca orice bun francez, vorbele potrivite pentru a descrie realitatea: “Tipul de problemă căreia va trebui să-i facem faţă se deplasează de la imigraţie la invazie”. În timpul acesta, multiculturaliştii încercau să convingă lumea că imigraţia este o şansă pentru Franţa, aşa că invazia a continuat. Puţini au realizat că vorbele lor semănau foarte mult cu sloganul societăţii lui “1984”: “Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere.” Orice intenţii sau măsuri menite a ţine sub control fluxul migrator erau stigmatizate cu vigilenţă ca rasiste şi xenofobe. Franţa avea nevoie de o transfuzie masivă de “sânge proaspăt”; nu conta că el era din altă grupă sanguină.

Cum, bineînţeles, nu contau nici costurile “transfuziei”, atâta timp cât francezii, civilizaţi, erau hotărâţi să plătească. Statul francez a înfiinţat un Minister al Oraşului numai cu scopul de a-i susţine pe imigranţii concentraţi la periferiile marilor oraşe în cele 717 ZUS (Zone Urbane Sensibile), care aveau în 1990 circa 4,7 milioane de locuitori. Şi în fiecare an, sume uriaşe au fost înghiţite de gurile hulpave ale ZUS-urilor.

Scriitorul şi istoricul francez Jean Sevillia arăta că în 2002 bugetul alocat acestor zone a fost de 6,2 miliarde euro, în timp ce Ministerul de Justiţie primea doar 4,7 miliarde, iar 5 miliarde erau alocate Ministerului de Interne! Din 2002 şi până acum, numărul ZUS-urilor a crescut şi chiar dacă guvernele franceze din ultimii zece ani nu le-au suplimentat bugetul acordat, tot se poate face un calcul estimativ al costurilor întreţinerii lor până în momentul de faţă: circa 70 de miliarde euro! Să nu uităm: Imigraţia este o şansă. Războiul este pace…

Diverse studii efectuate de-a lungul timpului (Pierre Milloz, Jean Yves Le-Gallou, Andre Posokhow etc.) au scos şi ele în evidenţă faptul că Franţa a cheltuit sume uriaşe, de ordinul zecilor de miliarde de euro, pentru a întreţine ţunamiul imigraţional.

Cu sprijinul francezilor, Montreuil era acum zece ani al doilea oraş malian din lume după Bamako, Saint–Denis – vestita ZUS în care francezi de baştină mai sunt doar 20% dintre locuitori – se află printre departamentele fruntaşe la numărul de maşini de mare cilindree, iar Roubaix se mândreşte cu titlul de primul oraş în care francezii albi au ajuns de anul acesta minoritari! Să nu uit: 76% din populaţia oraşului primeşte diverse ajutoare sociale, iar 51% din populaţie este beneficiara Venitului de Solidaritate Activă sau a Alocaţiei pentru Adulţi Handicapaţi!

În ultimul deceniu, mareea imigraţională a atins în Franţa cote greu de imaginat, dar care vor fi depăşite în viitorul apropiat. Doamna Hélène Conway, ministrul însărcinat cu francezii din străinătate, a promis gazdelor, cu prilejul vizitei în Maroc, că serviciile consulare franceze vor livra cu operativitate 160.000 vize/an. O veste bună şi pentru cei 160.000 de locuitori de origine marocană ai oraşului Lille; mulţi dintre ei îşi vor revedea astfel rudele şi prietenii. La o lună distanţă, în noiembrie 2012, ambasadorul Franţei în Algeria, domnul André Parrant, a dat asigurări ferme ca Franţa îşi va respecta angajamentul de a acorda algerienilor 200.000 vize Schengen/an!

Şi au fost destui cei care l-au atacat pe Jean-Luc Mélenchon, preşedintele comuniştilor francezi, când acesta a rostit cu mândrie: “Civilizaţia noastră este mai apropiată de cea a Maghrebului decât de cea a ţărilor Europei de Est”.

Nu doar Franţa şi Anglia îşi vor pierde în urmatoarea jumătate de secol identitatea culturală şi naţională. Bătrâna Europă este afectată de un fenomen migratoriu generalizat. În fiecare an, de ani de zile, între 2,5 şi 3 milioane de imigranţi din Africa şi Asia îi trec graniţele – fără a mai pleca. “Locurile” lăsate goale de europeni, trebuiesc ocupate.

Lucian Boia scria în cartea sa “Sfârşitul Occidentului?”: “La 1870-1913, Europa Occidentală reprezenta 14,7% din populaţia lumii. În 2012, un calcul preliminar coboară Europa Occidentală la 5,7%, prin urmare o adevărată prăbuşire; în termeni relativi nu mai e decât o treime din ce a fost cu un secol înainte. Occidentul plăteşte preţul “bogăţiei”: societăţile prospere au mai puţini copii… şi nu mai puţin preţul democratizării, proces care rezervat iniţial segmentului masculin al societăţii, a cuprins în cele din urmă şi populaţia feminină. Femeia a ieşit astfel din rolul său tradiţional de “fiinţă de interior” şi de “producătoare de copii”. Lucian Boia poate fi contrazis, dar nu de către realitate.

La ora actuală, 15 milioane dintre locuitorii Germaniei, aproape 20%, provin din imigraţie. Cu toate acestea, de curând, Angela Merkel, vorbind în faţa unei adunări selecte ce reunea experţi din lumea academică, politică şi a afacerilor, a declarat: “Îmbătrânirea populaţiei obligă Germania să se deschidă către imigraţie”! Cancelarul a arătat că până în 2025, Germania va avea 6,5 milioane de locuri de muncă neocupate, şi asta nu este singura problemă: media de vârstă a populaţiei germane era anul acesta, de 44 de ani; prin urmare un semn clar de îmbătrânire. Şi Bundesbank-ul, într-unul dintre rapoartele sale recente, a susţinut cauza imigraţiei, arătând că Germania are nevoie de un plus anual de 200.000 de imigranţi; în anul 2012, Germania a primit doar 180.000.

Salvarea, spun eu, nu e departe! În ţările de pe celălalt mal al Mediteranei, 65% din populaţie are sub 30 de ani: 175 de milioane de tineri sunt gata să contribuie la întinerirea nu numai a Germaniei, ci şi a întregii Europe.

Nici Belgia nu o duce rău atunci când este vorba de imigraţie; întotdeauna este însă loc de mai bine! Conform studiului demografic elaborat de sociologul Jan Hertogen, regatul număra 2,6 milioane de cetăţeni “proveniţi din imigraţie”, adică 24% din populaţie! Bruxelles, capitala ultra metisată a Uniunii Europene, ne arată azi cum va fi Europa de mâine: 75,6% din populaţia sa se trage din imigranţi!

Unii suedezi visează la vremurile când ţara lor era omogenă din punct de vedere etnic: la cele dinainte ca socialistul Olof Palme să decreteze Suedia ţară multiculturală şi s-o transforme în campioana azilului politic. Pot să viseze liniştiţi, azi, prezentatoarea vedetă a unui cunoscut program de televiziune este născută în Ethiopia şi lucrul acesta nu mai miră pe nimeni. Cum tot pe nimeni nu mai miră intifadele nocturne ce animă, ciclic, viaţa urbană din ţara vecină cu Cercul Polar. Din cei 9 milioane de locuitori ai regatului, 1 milion sunt născuţi în afara graniţelor Europei! Lor li se alătură încă 200.000 de suedezi ai căror părinţi sunt născuţi în străinătate.

Norvegia este mai puţin primitoare decât vecina ei, a fost un singur Olof Palme, dar la fel de darnică. Şi ea plăteşte din greu “transfuziile” cu sânge tânăr. În 2012, Norvegia a primit 15.400 de imigranţi non-occidentali şi a cheltuit pentru asta 8,5 miliarde euro! Un imigrant = 550.000 euro! Norvegienii şi suedezii au fost urmaşii vikingilor.

Italienii nu sunt neliniştiti; nu-i preocupă pierderea identităţii, de orice fel ar fi ea. Sunt doar urmaşii anticilor romani, aşa că, putem spune că au experienţă, doar au mai trecut prin aşa ceva. În 2011, conform Institutului de Statistică Italian (Istat), aveau o vârstă medie a populaţiei de 43,5 ani şi 4,6 milioane de imigranţi legali, iar în 2059 vor avea o vârstă medie de 49,8 ani, în timp ce numărul cetăţenilor proveniţi din imigraţie se va tripla – 15,5 milioane.

O imagine nu exhaustivă, ci orientativă a unei Europe fixată într-o puternică defensivă demografică şi într-un accentuat proces de îmbătrânire a populaţiei. “Salvarea”, spuneam, va veni din sudul continentului. Dacă populaţia Uniunii Europene era în 2011, de circa 500 milioane de locuitori, Africa avea în 2010, 856 milioane de locuitori, aproape 25% dintre ei având între 15 şi 24 de ani. În 2050, populaţia Africii va depăşi 2 miliarde de locuitori, rata de fertilitate fiind cea mai ridicată din lume: 4,7 copii/femeie, adică de trei ori mai mare decât rata europeană! Nigeria, care acum are 167 milioane de locuitori, va avea, în 2050, o populaţie aproximativ egală cu a Statelor Unite – circa 450 milioane de locuitori.

Sociologi, demografi, analişti, experţi ai fenomenului, economişti, istorici, scriitori, ziarişti şi oameni politici, abordează zilnic fenomenul imigraţiei de masă ce afectează mai ales occidentul european (va veni însă şi rândul Europei de Est), reliefând şansele, avantajele economice şi culturale, viitorul plin de speranţe, sau vorbind despre “fluxul masiv şi incontrolabil”, “invazia populaţiilor din sud”, “colonizare inversă”, pierderea identităţii culturale şi naţionale şi imposibilitatea de a-i integra în societatea europeană pe noii sosiţi din Africa şi Asia. În timpul acesta, tot zilnic, 8.000 de noi sosiţi întră pe porţile deschise ale “fortăreţei” Europa, iar unii dintre ei, odată ajunşi, protestează strigând: “Nu graniţelor. Nu naţiunilor”, fiind susţinuţi în demersul lor de organizaţii civice, europarlamentari și experți! Astfel, domnul Peter Sutherland, reprezentantul special al ONU pentru migrație, atrage atenția că “migrația este crucială creșterii economice [în UE], oricât de greu ar fi asta de explicat cetățenilor”.

Oameni politici de marcă recunosc, retoric, eşecul politicii multiculturale, în timp ce iniţiaza sau supervizează proiecte ce prevăd o creştere a imigraţiei. Este folosit, din ce în ce mai des şi devine tot mai cunoscut, conceptul de “migraţie de înlocuire” sau “Marea înlocuire a populaţiilor”. Sintagma a fost folosită pentru prima dată în anul 2000, în raportul “Diviziei Populaţiilor”, parte componentă a “Departamentului afacerilor economice şi sociale” din cadrul ONU. Experţii ONU arătau că în următorii 50 de ani, populaţiile tuturor ţărilor dezvoltate (cu excepţia Statelor Unite) se vor afla într-un proces constant de scădere şi de îmbătrânire, proces favorizat de scăderea natalităţii şi creşterea longevităţii. Rezultatul proiecţiilor releva faptul că populaţia Japoniei şi a tuturor ţărilor europene se va diminua vizibil. În numeroase cazuri (Estonia, Bulgaria, Italia s.a.) ţările vor pierde între un sfert şi o treime din populaţie. Procesul de îmbătrânire a populaţiei se va generaliza, ridicând vârsta medie la maxime fără precedente istorice. Raportul între persoanele în stare să muncească (cu vârste între 15 şi 64 ani) şi persoanele de peste 65 de ani, se va diminua de la 4-5 la 2.

Se specifica deasemenea că numărul imigranţilor necesar pentru a evita declinul populaţiei în stare să muncească este mai mare decât cel necesar pentru a evita declinul populaţiei totale. În câteva cazuri – Coreea de Sud, Franţa, Marea Britanie – este nevoie de un număr de 2-4 ori mai mare. Tehnocraţii ONU estimau că UE, pentru a menţine echilibrul actual de 4-5 persoane active la un pensionar, ar trebui să primească 159 milioane imigranţi până în 2025. Raportul clarifica: “Declinul populaţiei este inevitabil în absenţa migraţiei de înlocuire.”

Nu ar mai fi multe de spus despre imigraţie şi “bomba demografică” aflată în posesia populaţiilor din Sud, “armă” ce pare că va grăbi sfârşitul “civilizaţiei albe” – cea pe care am mai prins-o şi noi. SUA este singura ţară ce aparţine acestei civilizaţii care nu are probleme demografice şi asta numai datorită imigraţiei masive a populaţiei latino venită din sud. În 1995, albii americani reprezentau 74% din populaţie, pentru ca 15 ani mai târziu să reprezinte 64%. În anul 2050 nu numai nordicii protestanţi, ci populaţia albă de origine europeană va fi încetat să mai fie majoritară! Anul trecut, Biroul American de evidenţă a populaţiei a anunţat că în intervalul iulie 2010 –iulie 2011, nou născutii albi, non-hispanici, au reprezentat mai puţin de jumătate din copiii nou-născuţi în Statele Unite. Este prima oară în istoria SUA când se întâmplă lucrul acesta; nu va fi, fără îndoială, ultima.

Despre sfârşitul unei civilizaţii sau a unei epoci istorice au scris şi au vorbit profetic filozofi, istorici, scriitori şi oameni politici. L-aş cita, pentru că am început cu el, tot pe Cioran, ale cărui spuse au provocat la vremea respectivă, în cel mai bun caz, zâmbete de neîncredere, lucru ce şi azi n-ar părea deplasat: “Albii vor sfârsi la fel ca ei (indienii americani), vor fi băgaţi în rezervaţii cât să se păstreze câteva specimene. Cine vor fi noii stăpâni? Negrii? Galbenii? Sau şi unii şi alţi?”

Nu avem de unde şti. Este posibil totuşi ca unii să se gândească, hazul de necaz având propietaţi anestezice, că în rezervaţiile de albi va fi un nivel de trai atât de ridicat încât pe mulţi dintre turiştii vizitatori îi va bate gândul să ceară, aidoma strămoşilor lor, azil. 

Bogdan Calehari 

FMI versus Ponta

Publicat de Ion Coja in Doctrină naţionalistă 

Am fost sceptic față de toate variantele care au circulat despre o posibilă sau presupusă mână criminală la Clubul Colectiv, chiar dacă rămâne suspectă siguranța cu care Rareș Bogdan a anunțat iminenta schimbare a lui Ponta cu Cioloș… Prin luna februarie, același Rareș punea pariu într-o emisiune de-a sa că până la 1 martie Ponta va părăsi postul de prim ministru. N-a mai pomenit nimic de acel pariu și a continuat să lucreze seară de seară la demisia sau demiterea guvernului Ponta.

Cred că ar trebui ca acest politruc bine pomădat să dea explicații: cum urma să fie demis Ponta dacă nu se întâmpla tragedia de la Colectiv? Pe ce informații se baza când a pronosticat cu atâta siguranță schimbarea de guvern?! Ce informații avea cu privire la modalitatea prin care Ponta urma să fie constrâns să plece? Căci, era limpede, Ponta a fost o nucă tare, prea tare pentru un molâu ca Johannis. Nu se lăsa dus din Palatul Victoria cu una, cu două!… Musai să ni se explice ce aveau în vedere, inclusiv cei de la Bruxelles, când au contat pe iminenta demisie a lui Ponta!

Ideea că vreunul dintre adversarii politici ai lui Ponta putea să pună la cale tragedia de la Club mi s-a părut imposibil de acceptat! Era de acceptat doar în varianta, posibilă, a unui scenariu care ar fi urmat să se finalizeze cu o busculadă, cu panică, mulți răniți etc., eventual, Doamne, ferește, și câțiva, vreo doi-trei morți!… Nu mai mulți!… Calcul greșit, lipsa de profesionalism a executanților fiind cauza dimensiunilor teribile ale tragediei!

Aflu însă de la persoane informate că adversarul cel mai puternic al lui Ponta nu ar fi o persoană, Johannis sau Dragnea ori Oprea sau Blaga, Geoană sau Băsesu, ci o entitate relativ abstractă: FMI, adică Fondul Monetar Internațional! Cică Ponta, printre puținele lucruri bune pe care le-a făcut, a zis NU de mai multe ori când FMI s-a oferit să ne „ajute” în continuare, cu bani, cu asistență tehnică și alte beneficii otrăvite. Refuzul lui Ponta, zic persoane bine informate, ar fi cauza demiterii sale! Urmând ca noul guvern să repună FMI-ul în drepturile sale!…

FMI așadar! Adică Fondul Monetar Internațional!… Poate fi luat în calcul atunci când facem lista celor interesați de producerea tragediei de la Club?… Cum să nu?!

O amintire, pe care mi-o aduce în minte ipoteza de mai sus!  De fapt o mărturie pe care o pot depune, ce am auzit cu urechie mele de la un fost prim-ministru: vizitat de o delegație a FMI, domnului prim ministru i se aduce reproșul că în România nu merge prea bine colectarea impozitelor și a taxelor! „Da, răspunde acesta, avem mari greutăți, chiar și din partea unor mari firme care nu-și achită impozitele, nici la timp, nici integral! Ce să vorbim de micile întreprinderi, dacă firme ca Pepsi Cola sau Mc Donalds au restanțe mari de plătit!”

La care FMI, adică șeful delegației FMI, i-a bătut cu pumnul în masă premierului român și i-a strigat în față: „Dumneata să nu te legi de Pepsi Cola sau McDonalds, că datorită lor ești dumneata prim ministru în România!”

Sensul acestor cuvinte mi s-a părut clar: debarcarea lui Ceaușescu și venirea la putere a emanaților revoluției s-a făcut și cu cheltuirea unor sume mari de bani, la bugetul „revoluției” din decembrie contribuind substanțial și firme care apoi au venit de s-au instalat în România ca mari investitori străini, alde Pepsi Cola, McDonalds… Iar FMI a colectat aceste fonduri, le-a gestionat și cunoaște bine lista „donatorilor”, adică a fost activă și direct interesată în debarcarea lui Ceaușescu, cel care dăduse legea care interzicea guvernului român să mai contracteze împrumuturi externe. Adică Ceaușescu ridicase viza de intrare în România pentru emisarii FMI și ai Băncii Mondiale… Gest impardonabil! Care trebuia pedepsit în mod exemplar: cine va mai face ca el, ca el o va păți!

Numai că „revoluția” din decembrie 1989 nu s-a făcut numai cu cheltuieli mari, până acum de nimeni contabilizate public, ci și cu costuri umane înfiorătoare: circa 1500 de morți, mii de răniți… Deci pe lista celor vinovați de producerea acestor crime, în fruntea listei, înaintea unor persoane, trebuie puse niște entități impersonale. Au fost deja pomenite serviciile secrete precum KGB sau CIA… Prea puțin au fost pomenite însă FMI sau Banca Mondială… Abia după aceste entități sinistre lista cuprinde și nume de pesoane: Brucan, Roman, Iliescu etc.

Se pare că planificarea inițială, pentru care se făcuse și concentrarea de fonduri necesare, avea în vedere 60.000 de victime!… Oricum, participarea la „revoluția” din Decembrie ca finanțator însemna și acordul cu producerea a sute sau mii de victime! 

Așadar, FMI vinovat de crimele din decembrie 1989?! Nimic mai logic și mai plauzibil și mai evident! În plus, vine și confirmarea relatată mai sus: înșiși reprezentanții FMI au recunoscut, în fața unui prim ministru român, că mâna FMI a lovit România și în decembrie 1989! La fel de binefăcător!

Dacă FMI nu s-a sfiit să verse sânge în decembrie 1989, de ce s-ar abține s-o facă și cu alte ocazii, când interesele sale sunt nesocotite, compromise?!

Mâna FMI la clubul Colectiv?

Cam asta este ipoteza la care ajungem dacă acceptăm părerea specialiștilor: amestecul FMI în demiterea lui Ponta, ba chiar și amestecul FMI, de data asta evident, în alcătuirea guvernului Cioloș!

Numai familiile victimelor se pot implica în aflarea adevărului, indiferent cine ar fi vinovatul! În ipoteza că vinovat sau implicat ar fi FMI, autoritățile nu vor face nimic! Adică vor face totul ca să ascundă adevărul! Așa cum l-au ascuns și în decembrie 1989!

LISTA NEAGRĂ A RABINULUI ROȘU

Biografia lui Nicolae Cajal este cel mai puternic argument că în România nu a existat holocaust sau genocid

Domnule profesor ION COJA! Ați scris o piesă grozavă, despre Constantin Brâncoveanu. Ce s-a mai întâmplat cu ea? Nu se joacă nicăieri?

Nu este o piesă ușor de montat, nu sunt multe teatre care ar putea s-o joace. Firește, Teatrul Național din București ar fi locul ideal pentru o montare ca lumea... Le-am trimis-o, am vorbit și cu Caramitru, dar mi s-a spus că au deja în repertoriu o piesă despre Brâncoveanu, a lui Nicolae Iorga, ce urmează a fi montată... La calendele grecești, se pare! Deocamdată sunt mulțumit că a fost tipărită la Editura Academiei, i-a plăcut foarte mult domnului Dumitru Radu Popescu, directorul editurii.

Fostul președinte al Uniunii Scriitorilor!... Și mare dramaturg!

Gestul său m-a reconfortat sufletește!... Am și eu nevoie de așa ceva!

La ce vă referiți?

La ușile care mi se închid în nas!... Sistematic și fără excepție!... Mai ales în acest domeniu, al teatrului, al mass media, televiziuni etc.

Sunteți incomod pentru multă lume!... Nu ați vrea să abordăm acest subiect?

Dumneata vrei să pui paie pe foc?!

Mai știu și eu câte ceva și aș vrea să vă cunosc părerea. Bunăoară v-aș întreba mai întâi dacă cunoașteți expresia „lista neagră a rabinului”....

„Lista neagră a rabinului”?... Completă, expresia aceasta ar trebui să sune astel: lista neagră a rabinului roșu! Da, cunosc expresia, am auzit-o prima oară la Mihai Pelin care m-a avertizat că suntem amândoi pe „lista neagră a rabinului Moses Rozen”!...

Cu ce ocazie, pentru care fapte mărețe vi s-a făcut această cinste?

Cred că l-am supărat pe rabinul de penibilă amintire cu un articol împotriva sa publicat în Israel...

În Israel?! Cum așa?!

L-am cunoscut la București, pe la începutul anilor 80, pe ziaristul israelian Boldur,  venise în țară să-și revadă prietenii din tinerețe, pe Nicolae Carandino și alții. Aveam un text scris împotriva rabinului, pe care îl acuzam că prin ieșirile sale publice din ultima vreme provoacă și naște anti-semitism „în proporție de masă”! Mă refeream la ingerințele rabinului în chestiuni de istorie literară. Păcătosul, încerca să mențină cu orice preț interdicția cominternistă privind publicarea operei gazetărești a lui Eminescu, pe motiv că ar fi anti-semită. Textul meu nu avea nicio șansă să fie publicat! Dar eu îl scrisesem!... Constatând că și Boldur nu l-avea la inimă pe rabin și aflând de la acesta că în Israel lumea îl detestă pe rabinul roșu, i-am dat textul meu, intitulat Cine provoacă anti-semitism în România, publicat de Boldur în Israel! S-au bucurat mulți evrei să-l citească! Printre evrei deja se știa că rabinul era principalul beneficiar al banilor pe care unii evrei i-au plătit ca să plece din România! Repet: rabinul era principalul beneficiar al acelor sume deloc neglijabile! Cel puțin așa susținea Boldur, fie-i țărîna ușoară! Și lui, și lui Carandino!... Colaborarea mea cu Boldur mi-a atras adversitatea rabinului roșu, cum fusese poreclit Moses Rozen de alți evrei!

Ce înseamnă să fii pe lista neagră a rabinului?

Păi ce să însemne?! Nepoții rabinului Rozen aveau obiceiul să se recomande cu precizarea: nepotul celui mai puternic om din România!... Iar dacă discuția continua și te mirai: ești nepotul lui Ceaușescu?, ți se preciza: dar ce, Ceaușescu este cel mai puternic om din România?! Dar cine? Unchiul meu, rabi Moses!... Am reprodus dialogul pe care l-a avut dr Corneliu Dida cu un student care s-a oferit să-l scoată din România și să-i asigure o carieră pe măsura capacităților sale în Occident!... Aranjamentul se făcea prin unchiul rabin, care asta era de meserie, citez din nou: geambaș de oameni!... Valeriu Oișteanu, fratele lui Andrei Oișteanu, i-a făcut aceeași ofertă unui prieten comun: o carieră internațională strălucită, cu condiția să accepte ca toată lumea să știe despre el că este evreu, iar el să nu nege că-i evreu!... Deh, nimeni nu-i perfect!

Așadar ați fost trecut pe lista neagră, a indezirabililor, alcătuită de rabinul Moses Rozen. Ce a însemnat asta?

În cel mai bun caz, asta însemna să fii blocat „la mantinelă” de oamenii rabinului ori de câte ori li se ivea ocazia! Rabinul are sub ascultare nu numai pe mai toți evreii, ci și pe mulți ne-evrei care au datorii de recunoștință și de ascultare față de „comunitate”! Or, comunitatea evreiască este foarte influentă în multe domenii: mass media, lumea literaturii, a teatrului, a televiziunii... În lumea universitară de asemenea!...

Cu toate acestea, ați beneficiat de sprijinul decisiv al lui Alexandru Graur.

Nu e bună observația aceasta. Un om superior, ca Alexandru Graur, nu putea fi prins într-un joc atât de nedemn, de penibil! Alexandru Graur a fost unul dintre ultimii evrei pământeni, alături de Steinhardt, Edgar Papu și alți mari români! Nu mai cunosc alt evreu pământean, în viață! I-au terminat sioniștii și cominterniștii! Pe Graur nu l-au dat afară din învățămînt la un moment dat?!... A fost mâna evreului cominternist Leonte Răutu, dacă nu mă înșel!... Da, dar Graur n-ar fi spus că am beneficiat de sprijinul său, ci ar fi spus că și-a făcut datoria de profesor și de mentor! Eu, mai degrabă, aș avea să-mi reproșez că nu mi-am făcut în deplinătate datoria de alumn tomnatec, de învățăcel!... L-am dezamăgit într-o oarecare măsură!...

Deci l-ați atacat pe rabinul șef la începutul anilor 80, când se discuta în țară despre opera politică a lui Eminescu, dacă să fie sau nu publicată în întregime. Rabinul Moses s-a opus!

Din prostie! Și ca să irite lumea! Ca să se plângă apoi la New York că românii „e” antisemiți, iar el luptă din greu cu ei, deci să i se trimită mai multe fonduri!... Atitudinea rabinului a stârnit mai întâi replica de dezavuare din partea lui Alexandru Graur și Zigu Ornea. A avut o replică foarte apreciată la acea vreme și Pompiliu Marcea, pe nedrept uitată. Am scris și eu un text, s-a publicat într-o cărțulie scoasă de Drăgan, împreună cu alte texte ale unor „protocroniști” respectabili, ca Ungheanu, Dan Zamfirescu și alții. Poate că ar merita reeditat acel libellus...

Credeți că rabinul v-a declarat „cherem”, adică indezirabil pentru comunitatea evreiască din România și nu numai?!

Rabinul Moses Rozen, din pricina căruia au plecat din România mari evrei ca Wilhelm Filderman și Alexandru Șafran, a fost un păcătos! Nu vreau să insist! Nu l-am cunoscut personal, poate că îl judec prea aspru. Din păcate, am devenit indezirabil și pentru alții. Pentru maghiarii din România, bunăoară! Nu toți, ce-i drept!... Mă întorc la evrei. Am devenit pentru mulți cherem deoarece nu m-am împăcat cu acuzația de holocaust anti-evreiesc în România și am cerut dovezi valabile, nu acuzații fără temei juridic, fără dovezi materiale clare! Repet, am avut în vedere numai acuzația de holocaust adusă românilor! Știam și de la Alexandru Graur că n-a fost genocid antievreiesc în România!

Nu aș vrea să discutăm despre holocaust, opiniile dumneavoastră sunt cunoscute, ci vă întreb ce urmări au avut pentru dumneavoastră aceste opinii! În ce măsură v-au afectat!

Mai întâi am avut parte de ranchiuna rabinului șef, deranjat de textul meu publicat în Israel de Boldur, i-am uitat numele mic. Un om cu o conversație încântătoare. Se recomanda zicând despre sine că este „singurul evreu anti-semit”. În fond, era un evreu care nu se juca cu această acuzație! Avea conștiința faptului că mulți evrei abuzează de această acuzație, de această invectivă! Sunt mulți evrei care gândesc la fel de corect ca și Boldur al meu. Dar nu o spun și altora!... Se tem de cheremul rabinului!

Dumneavoastră nu v-ați temut?

Nu m-am temut căci nu știam că există asemenea instituție!... O instituție propriu-zis medievală, partea urîtă a evului! Dar și a comunității evreiești! ...La vremea potrivită am povestit despre evreul care a salvat onoarea familiei noastre atunci când l-a salvat pe tata, nevinovat, de închisoare grea pentru o delapidare. Vinovatul fiind directorul Cojocaru, român, membru PCR din ilegalitate!... Lui Alexandru Graur îi datorez cariera universitară, adică traseul vieții mele. A fost singurul profesor care m-a „mirosit” că ar fi ceva de capul meu!... Și nu sunt acestea singurele motive pentru care nu sunt, nu pot fi anti-semit!

Care ar mai fi altele, motivele?

Nu pot să fiu anti-semit la fel cum nu pot să fiu nici anti-maghiar sau anti-rus ori anti-țigan!... Nu e cazul să insiști!

Și cu toate astea mulți evrei din lumea teatrului au sabotat și descurajat orice încercare făcută de vreun regizor de a vă juca vreo piesă! Cum explicați acest sabotaj!

Prostia este prima explicație! Prostia și micimea sufletească a lui Moses Rosen este punctul de plecare. Serviciile speciale dețin dovada că Moses Rosen, la primul drum în Israel după 1990, a cerut bani de la evreii mai fraieri, i-a tapat de câteva milioane de dolari, ca să deschidă și să susțină subiectul „Holocaustul din România”, în ideea că în acest fel evreii vor putea să recupereze tot ce au avut în România, chiar dacă acele proprietăți și le-au vîndut înainte de a pleca în Israel!... Vezi și cazul lui Radu Ioanid, absolut grețos!...  Or, așa zisul holocaust din România poate fi oricând dovedit ca o făcătură, o invenție a unor evrei de proastă calitate. Foști activiști PCR, niște ratați ca istorici, au devenit peste noapte, după 1990, mari specialiști în holocaust! Din istorici ai PCR – o istorie umflată cu pompa, inventată aproape sută la sută, după 1990 au cârmit-o și s-au reciclat ca istorici ai holocaustului, altă invenție!... Colegii lor, istoricii români specializați în istoria PCR, o istorie inexistentă, au devenit peste noapte istorici ai dacismului!... Cu toții specialiști în epoci istorice pentru care nu avem documente!... Nu-i nicio problemă! Documentele pot fi inventate!... Există o mare asemănare între istoricii holocaustului și istoricii dacologi din gruparea lui Nicolae Copoiu! Specialist în istoria PCR și a Daciei!... Coleg de impostură al unor așa ziși specialiști ai Holocaustului din România!... Bietul Cajal, în casa unui prieten de-al meu, a declarat cu obidă că în România nu se poate vorbi de un genocid, de un holocaust, dar nu poate să recunoască public acest lucru căci au și evreii Vadimii lor! Care i-ar sări la beregată dacă ar recunoaște adevărul!... Deh, holocaustul, ca și dacismul unora, este o afacere în continuare profitabilă în România!

La un moment dat v-ați încontrat cu Nicolae Cajal într-un schimb de scrisori!

Biografia lui Nicolae Cajal este cel mai puternic argument că în România nu a existat holocaust sau genocid, nu au existat persecuții serioase la adresa evreilor. Tatăl lui Nicolae Cajal, tot Nicolae Cajal se numea, a fost medicul de casă al lui George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, regiunea în care s-ar fi produs holocaustul evreilor români!... Adică Alexianu îi belea pe evrei în Transnistria, iar la București evreul Cajal îngrijea de cei trei copii ai lui Alexianu?!... Cine să accepte asemenea „paradox”?! Ar însemna să-l categorisim pe Nicolae Cajal tatăl printre trădătorii neamului evreiesc!... Iar tot acasă la Alexianu mai venea și rabinul-șef Alexandru Șafran, alt „trădător”, sub pretextul că le dă acelorași copii lecții de limba germană! Iar în realitate colabora cu Alexianu ca să favorizeze plecarea în Israel a cât mai mulți evrei din Transnistria!...

Și atunci cum se face că George Alexianu a fost condamnat la moarte după război pentru crimele făcute în Transnistria împotriva evreilor?!

Păi la procesul ce i s-a intentat, vestitul proces al Marii Trădări Naționale, nu au venit să depună mărturie în favoarea lui Alexianu nici Șafran, nici Cajal!... Au lipsit și o mulțime de alți evrei care au supraviețuit fără probleme în Transnistria, ba unii evrei s-au întors din Transnistria bogați cum nu mai fuseseră neam de neamul lor! Mă bate gândul să scriu o piesă de teatru pe acest subiect, măcar să aibă de ce să mă caroteze evreii din lumea teatrului românesc!

Care subiect?

Lipsa de recunoștință a evreilor față de români! Față de românii ca George Alexianu!... Sau măcar față de românii ca Ion Coja!...

Asta cum vine?

Mă gândesc la regizorul Mircea Cornișteanu... Am riscat la un moment dat toată cariera mea didactică, universitară, ca să-l ajut pe Mircea Cornișteanu să ajungă regizor de teatru. E foarte probabil ca eu să fi avut un rol episodic, dar decisiv în viața și cariera lui Mircea Cornișteanu. Am fost mulțumit de mine însumi că l-am ajutat, repet, cu un risc mare pentru mine! L-am ajutat să intre la facultatea de regie. Ajutor decisiv! Și riscant pentru mine!... Ani de zile l-am așteptat apoi să mă caute să-mi ceară o piesă, i-am trimis eu vreo trei, bune rău!, iar măgarul nici măcar nu mi-a răspuns... Mă consolez la gândul că, așa cum spun colegii săi, evrei și neevrei, Mircea Cornișteanu este la fel de măgar cu toată lumea!... Numai că toată lumea nu a făcut pentru Mircea ce am făcut eu!...  Desigur, din antisemitism!...

Dar tot eu stau și mă întreb, dacă Moses Rozen m-a declarat cherem, niciun evreu nu mai are voie să aibă cu mine vreo relație!... Deci nici Mircea Cornișteanu!... Norocul meu că interdicția este pentru evrei numai, nu și pentru evreice!...

Glumiți, sper!... Ce altceva mai puteți spune „în apărarea dumneavoastră”?, cum zicea răposatul dvs coleg Petre Anghel?

Mai contează și invidia. Piesele mele de teatru sunt foarte bune! Iar în teatrul ce se joacă acum sunt mai ales texte de duzină, vulgar de proaste! Cu autori români sau evrei! Actorii fac fel și fel de... de nefăcute pe scenă ca să atragă un public tot mai grosier!... Parcă lucrurile s-au mai îndreptat în ultima vreme...

Mai e de adăugat și calitatea proastă a evreilor care au rămas în România... Sau care mai trăiesc în România! Uitați-vă numai la ce reprezentant au în Parlamentul României!... Un individ penal, zic evreii serioși, din păcate tot mai puțini! Nu se deosebește cu nimic de ceilalți parlamentari! La fel de penibili!

Una peste alta, există și o cauză evreiască în izolarea mea de către mass media românească. Dar ea nu explică decât o parte, o mică parte din neajunsurile cu care mă confrunt în societatea românească! Nu evreii sunt cauza pierderii proceselor de moștenire de la Constanța! Ci românașii mei, din justiție și din SRI... Din administrație... Dar despre toate astea,  cu altă ocazie! Proxima!

Mulțumesc!

Să fii sănătos!

A consemnat Petre Burlacu

22 noiembrie 2015